Puléinta di granun

Issa paghjina ghjè scritta in aghjaccinu
Da Wikipedia
AJ
Issa paghjina ghjè scritta in aghjaccinu
Puléinta di granun cùn funghi

A puléinta ghjè un antichissimu piattu di urighjini italiana à basi di farina di granun.

Storia[modìfica | modìfica wikitèsto]

Pur esséindu cunnisciutu in i sòi diversi varianti pressuchì nantu à l'interu solu italianu, hà custituitu, in passatu, l'aliméintu di basi di a cucina povera, in vari zoni settéintriunari arpini, priarpini, pianighjéinti è appenninichi di Lombardia, Venetu, Val d'Aosta, Piemonti, Liguria, Trentinu, Emilia-Rumagna è Friuri-Venezia Ghjulia, rughjun in i quali ghjè tuttora piuttostu diffusu. A puléinta di granun ghjè tradizziunarméinti cucinata ancu in Tuscana è in i zoni di muntagna di Marchi, Abruzzu, Laziu è Molisi.

U ciriari di basi più usatu in assulutu ghjè u granun, impurtatu in Auropa da l'Americhi in u XV securu, chì li dà u caratteristicu culori ghjallu, mentri precedenteméinti era più scura perché la si facìa soprattuttu cùn farru o sigari, è più tardivaméinti ancu cùn u granu saracéinu, impurtatu da l'Asia. Pur cumparéindu un ésemplari di granun in l'Erbariu di Ulissi Aldrovandi (Bologna, 1551), i primi testimunianzzi scritti di cultivazziun di granun in Italia faceni rifériméintu à i territori di a Repubbrica di Venezia. In un'annotazziun à la sigonda edizziun di u Delle navigationi et viaggi di Giovan Battista Ramusio (Venezia, 1554), cummentandu un testu di u storicu purtoghesu João de Barros (1496-1570), si afféirma infatti che:

«La mirabile et famosa semenza detta mahiz ne l'Indie occidentali, della quale si nutrisce metà del mondo, i Portoghesi la chiamano miglio zaburro, del qual n'è venuto già in Italia di colore bianco et rosso, et sopra il Polesene de Rhoigo et Villa bona seminano i campi intieri de ambedui i colori»

(Giovan Battista Ramusio, Delle navigationi et viaggi)

Atri prugetti[modìfica | modìfica wikitèsto]