Veserxe

Sta pagina chi a l'è scrita in arbenganese
Da Wikipedia
AR
Sta pagina chi a l'è scrita in arbenganese, in ta varietài lucâle
Veserxe
frasiùn geugrafica
Veserxe – Veduta
Veserxe – Veduta
A frasiùn da u stradùn
Localizaçión
StâtoItàlia Itàlia
Región Liguria
Provìnsa Savuna
Comùn Castrevegliu
Teritöio
Coordinæ:44°07′29.32″N 8°08′01.1″E / 44.12481°N 8.13364°E44.12481; 8.13364 (Veserxe)
Abitanti62 (2019)
Âtre informaçioìn
CAP17034
Fûzo oràrioUTC+1
Nomme abitantiVescerxìn
Cartògrafîa
Màppa de localizaçión: Liguria
Veserxe
Veserxe

Vesérxe[n. 1] (Vescerxe ascì, Vecersio in italiàn) a l'è ina vìlla[n. 2] da cumüna de Castrevegliu, in ta pruvinsa de Savùna, ch'a cunta 62 abitànti (dàti agiurnài du 2019).[1]

Geugrafìa[modìfica | modìfica wikitèsto]

A vìlla da a Rocca Livèrna

Custruìa lungu a stràdda ch'a pòrta versu Barestìn, a frasiun a se tröva in t'ina pursiun laterâle da Vâ du Néva, a 500 métri in sciu livéllu du mâ, ünicu riàn de rilevansa u l'è chê de Pisciapolla, da u quâle a vegne recampâ l'àigua di lavaùi in entrâ au paìse.

In caruggiu inta burgâ du Casté

A cunfurmasiùn de l'abitàu a l'è cumpatta, fàccia da i tradisiunàli caruggi, ch'i se deràmman a partì da a Via Mazû. Surva a sta lì truvemmu a pàrte ata du paìse, chiamâ U Casté, fin a recunzünzise cu'a stràdda pruvinsâle. Pe' cuntru, au de sutta se tröva a burgâ cunusciüa cumme Sutt'a Ciàssa, méntre süperàu u ciassâ d'ancöi se va versu a zôna ciamâ Terrisö e i so campi curtivài.

Storia[modìfica | modìfica wikitèsto]

Etài muderna[modìfica | modìfica wikitèsto]

Testimuniàu pe' a primma vôta dürante a vìxita apustôlica du 1585, fàccia da u véscu Nicolò Mascardi, a l'épuca véscu da diocexi còrsa de Accia e Mariàna, u se sa che u paìse u l'axêa 40 föi, ducca tòstu duxéntu persune.

Inserìu dréntu ai dumini castreveglìn, u l'ha seguìu u destìn du Marchesàu de Sücarê, sciurténdu numma a vâgnà ina furma de indipendensa religiùsa in tu 1647, quânde a gêxa lucâle a vegne destacâ da chélla du sentru cumünâle.

Sempre du Seisentu u paìse u resta cuinvôltu fin in ti scuntri fra i zenexi (aleài cu'i spagnòlli) e i Savòia, cum'u restu da cumüna, pe' u preduminiu in sciu feudu. Da reurdà u sacheggiu da vìlla, a i 2 de dexémbre du 1614, quattru dì primma da capitulasiun de Castrevegliu, invàsu da i piemuntexi.[2]

Se e stimme in scia pupulasiùn fàcce da fin du Sinquesentu e cuntâvan (a livéllu da cumüna) 170 föi tutali, bezögna spîtà u periudu seguente pe' avê di dàtti ciü precixi.

Tempu di fransexi[modìfica | modìfica wikitèsto]

Ben reurdâ a batàglia de Löa, ch'a s'è tegnüa in tu nuvembre du 1795. Za da tempu primma i Savoia se pusisiunavan in sci brìcchi surva Castrevegliu e Veserxe, tendandu de mantegnì ina linea de difésa, rispettu a l'avansâ fransese. Cu'u falimentu de l'asiun piemuntese, a situasiùn a se fa pézzu pe i abitanti, dàtu che, versu a fin de setembre, se schiêran 24 batagliun versu a Rocca Curaira (ciü versu Cixàn). I fàcci ciü gràvi, però, l'éran legài a u devastu di campi curtivài, uramài nu ciü acescìbili. De riliévu u ferimentu d'in abitante da vìlla, a seguitu d'in'agresciùn, nu se sa se da parte fransese o sarda.

Cuscì u retû de Veserxe, Paolo Ferrari, u descrivêa a situasiùn a a a fin de l'ànnu:

(IT)

«Nell'anno ora trascorso che è il 1795 quasi niente si è raccolto, atteso che la truppa francese e l'ancora austrosarda ambedue si sono avanzate vicino al paese di Vecersi, che non solo hanno spogliato le vigne di ciascheduno individuo dal raccolto del vino; ma ancora de pali ornamenti e detta vigna e per fino hanno tagliate delle viti di modo che altre di queste si sono rese infruttuose per molti anni»

(LIJ)

«In te l'ànnu aù pasàu ch'u l'è u 1795 tostu nente u s'è campàu, spetàndu che a trüppa fransese e ancùa chélla austrusarda tütt'e due se sun avansàe versu u paìse de Veserxe, che nu sulu han spugliàu e vigne d'ognidün dau racòltu du vin; ma ancù de pâli urnaménti e dìccia vigna e dìn han tagliàe de vîti de mòddu che âtre de ste chi se sun rése infrütûse pe' tanti àgni»

(Paolo Ferrari, retû da parocchia veserxìna, 1795)

Survatüttu i vescerxìn i patîan u tàgliu di èrbui (da i castàgni a i fîi, fin a e nuxi), du fürtu in te vìgne e ascì de bestie, fàcciu dai fransexi. U dànnu u l'éra valüàu a 22.000 lìre.[3]

Da a Restaurasiun a ancöi[modìfica | modìfica wikitèsto]

L'è numma dòppu l'arìvu di franséxi, ch'a se cunusce megliu a cumpusisiun de l'abitàu. Castrevegliu difatti u êntra drentu a u regnu de Sardegna da u 1815 e, grassie a l'indagine fàccia du 1858 da l'alùra scindicu Runcu se descröve che, di 731 abitanti ben 226 i staxêan inta vìlla veserxìna.[4]

Rilevante l'emigrasiùn versu l'America, avegnüa in t'in primmu periudu fin a a metài du seculu XIX, cumme in tu câxu du Nicolò Delfino, rimpatriàu poi du 1859, du Giovanni Moreno (mortu a Muntevidêu) o du G. Scrigna (partìu in tu 1868 e poi turnàu in derê du 1870) e in t'ina segunda undâ de dòppu a guèra, che però l'ha interesàu prinsipalmente u sentru de Castrevegliu.[5]

Dürante a prìmma guèra mundiâle, di ünze cazüi castreveglìn (reurdài da a làpide in scia müraglia da veglia cumüna), ün u l'éra Attilo Delfino, de Veserxe, mòrtu cumbaténdu in Trentìn. U sò numme u se tröva in te 'n'âtra tàrga, sta vôta in tu paìse, assemme a chéi da segunda: da Rinaldo Moreno, dispersu doppu êsse stàu imprixunàu dai surdatti tedeschi, a Fernando Rosso (dispersu in Rüscia).

Eventu tragicu, poi, u rastrelamentu du nuvembre 1944, quande, sciurtìi da a gêxa a a fìn da messa, vegnen masài U Durin (T. Moreno) e so figliu, "curpevuli" de n'avê ubedìu a l'urdine de fermâse, impartìu dai tedeschi.

Sti surdatti l'axîan duèrtu u föu in te chélla c'ha l'éra a stàlla de famiglia, dund'i dui i l'éran lì ch'i tentàvan de reparâse.[6]

Da reurdà, intu dòppu guèra, a custrusiùn du stradùn ch'u se deràmma da Castrevegliu, avegnüa fra u 1958 e u 1959.[7] Lungu tütti i àgni '50, l'è ascì ducumentâ a presensa de l'asìlu infantìle, asémme a e tréi cunfratèrnite e ascì a l'òpera santiscima, cumme descricciu in ti fundi da paròcchia.[8]

Pòsti de interesse[modìfica | modìfica wikitèsto]

A gêxa da Madonna da Néve
  • Gêxa da Madonna da Néve (Santa Marìa ad Nives ascì), indicâ cumme uratòriu custruìu pe' cumuditài da i abitanti da vìlla (1585)[9], vén de seguitu vixitâ in tu 1612 da u véscu arbenganese Domenico de Marnini, ch'u sta a descrîve cumme necesàriu in ingradimentu de l'edifissiu, nu ciü in gràddu de uspîtà tütti paisài. A l'è stâ elevâ a paròcchia du 1647, benexîa in tu setembre du 1665 cun a dedicasiun a a Madònna. Primmu retû numinàu u l'è Francesco Brusco.[10]
Uratoriu de San Giuàn u Batìsta, da a Ciàssa
  • Uratoriu de San Giamatìsta deculàu (o sempliceménte San Giuàn), u se tröva d'atàccu aa gêxa[11], tiràu sciü du Seisentu, denansi a a ciàssa da canònica. U l'è stàu scistemàu in tu 2005, repigliandu a figüra in faciâ, serâ in t'in riliêvu de stüccu surva aa pòrte. Dréntu i se trövan i arêdi sâcri da lucâle cunfratèrnita.[12]
L'uratoriu de Sant'Antoniu
  • Uratoriu de Sant'Antoniu da Padua, in scia stràdda ch'a porta versu Barestìn, lasciàu l'abitàu da vìlla, se incuntra sta capella campestre chi, custruìa a prutesiùn di viadanti, vixìn a u semiteriu.[13] Drentu a l'è cunservâ 'na têra figürante a Madònna da Misericòrdia de Savuna, chi trasferìa da Meriâdu témpu di franséxi.[14]

Funtane e lavaùi[modìfica | modìfica wikitèsto]

In ta vìlla a se tröva ina série de lavaùi, i ciü impurtanti in tu stradùn, alimentài da u riàn Pisciapolla, asemme a chéi ch'i sun in tu burgu: dìcci di Nuxin, lungu a Via Mazû. Gh'è ascì a Funtâna da Ciassa, da a gêxa e tréi ciü picìne: du Rugìn, de Nuxìn e de l'Uratoriu.

Ecunumìa[modìfica | modìfica wikitèsto]

L'ecunumìa a l'è de lungu agricula, cun a tradisiunâle curtivasiùn di bericòcchi: due e qualitài prinsipâli tegnüe, da in làttu chéle fransexi, ciü düre, cunusciüe cu'u numme de mandurlùi e da l'atru chéi de Valeggia, ciü picenin e da a pèlle fìna, caraterizâ da u curû aranciu cu'e maccie scüre.[15] Difüzi poi ascì i pèrsari.

Cultüra[modìfica | modìfica wikitèsto]

Dialettu veserxìn[modìfica | modìfica wikitèsto]

U mèximu argumentu in detagliu: Dialétto arbenganéize.

A parlâ lucâle, ch'a rientra in ta clascificasiùn du Lìgüre de sentru-punénte, a l'è de stampu arbenganese, du tüttu scimile a chélla ch'a se parla a Castrevegliu.[16]

Fra e carateristiche ciü impurtanti ch'u distinguen da l'arbenganese sitadìn se trövan:

  • A cazüa da g e da v intervucalica (ad esempiu in fögu, ch'u divén föu), a prununsia da "a" in pusisiùn tonica tendénte a a velarisasiùn, ch'a l'avixìna versu ina o avèrta, ascì s'a nu l'è cuscì fursâ da êsse segnâ cumme tâle.
  • A r intervucalica, graficamente segnâ, a vén prununsiâ in manéra ciü evidénte rispèttu che in ti âtri dialetti da vâ.
  • I êxiti de -CL- e -GL- du latìn i se trasfurman in /ʎ/, au cuntràriu de quànt'u sücédde in Arbenga (evulusiùn in /j/)
  • Ürtimu trattu carateristicu, a prununsia palatàre da s impüra: lezüa cumme sc (/ʃ/) se seguìa da c, f, p, q e t, o cumme x (/ʒ/), d'atàccu a: b, d, l, m e n.

Fèste e fére[modìfica | modìfica wikitèsto]

  • Festa di bericòcchi d'ôru, cumensâ in tu 1976 in sce l'inisiatîva e de l'alùra scindicu Leonardo Rosa, cu'a culaburasiùn da Pro Loco. Definìa cumme ina ménsa rüstega, a se tegnîa in ta Ciàssa da Vitòria, cun e trenétte a u pìstu, a carne in scia brâxa e a tradisiunale turta cun l'üétta e i pignöi, cöccia in ti furni a legna. Seguîa a gàra pe' u bericòccu ciü bè, vistu ch'a se tratâva da curtivasiun ciü difüsa in ta vìlla.[15]
    L'uratòriu campestre de San Benardu, lungu u stradun
  • Festa de Sant'Antognu de Padua, festezâ a a seira du 13 de zügnu, sendéndu u falò in tu sentru da vìlla e cu'a prucesciùn in unû du santu, dedicatàriu da capélla lungu a stradda pe' Barestìn. Difatti, da chi a stàttua du santu a vengne spustâ a a vegìglia in ta paròcchia, dunde a resta fin a u giùrnu da prucesciùn, pe' pòi vegnì spustâ spalla pe' spàlla in ta sò pusisiùn uriginàia.[17]
  • Festa de San Giuan, a i 24 de zügnu, tantu a Veserxe quantu a Castrevegliu, l'éa solitu métte sutta a a sénne du falò (ch'u vegnîa imbastìu a seira denanti) e seùlle apéna campàe in te l'ortu o, atriménti, e patàtte. Atra tradisiùn l'éa chéla de zûvene ch'e pigliavàn a rusà e se ghe lavàvan pe' rende lìscia a pèlle.[17] A i 29 d'austu se festeza ascì a deculasiùn.[12]

Vie de cumünicasiùn[modìfica | modìfica wikitèsto]

U paìse u se tröva lungu u stradun pe' Barestin, a SP44, ch'a porta versu u Munte Cruxe. A vìlla a l'è servìa fin da 'na linea de curiêre da TPL versu Arbenga.

Sturicamente però, a l'axîa ina grande inpurtansa ascì a réa de viö ch'i purtavan versu Sücarê e Castrevegliu, fra sti chi chê ch'u se deràmma da l'uratòriu campèstre de San Benardu e u càra seguendu a lìnea de mèzza còsta, tacanduse a a stràdda cunusciüa cumme "Vîa du Rösu".[18]

Nòtte[modìfica | modìfica wikitèsto]

Nòtte dialetâli[modìfica | modìfica wikitèsto]

  1. prununsiàu [ve'serʒe], ciü raraménte [vɛ'serʒe], in quarche câxu se prununsia ascì cun ina tendensa a ʃ, a u postu de ʒ, cumme a Càrpe
  2. scinònimu da paròlla frasiùn

Nòtte a u testu[modìfica | modìfica wikitèsto]

  1. (IT) A frasiun de Veserxe, in sce italia.indettaglio.it. URL consultòu o 26 novénbre 2022.
  2. (ITLIJ) Silvio Riolfo Marengo, Silvia Malco Badano e Roberto Badano, Castelvecchio conteso tra Genova e i duchi di Savoia, in Castelvecchio di Rocca Barbena. Vita e storia di un borgo millenario nell'alta val Neva, Arbenga, Bacchetta Editore, 2022, p. 101.
  3. (ITLIJ) Silvio Riolfo Marengo, Silvia Malco Badano e Roberto Badano, La Bataglia di Loano vista da Castelvecchio, in Castelvecchio di Rocca Barbena. Vita e storia di un borgo millenario nell'alta val Neva, Arbenga, Bacchetta Editore, 2022, pp. 123-127.
  4. (ITLIJ) Silvio Riolfo Marengo, Silvia Malco Badano e Roberto Badano, Dalla restaurazione alla Seconda Guerra Mondiale, in Castelvecchio di Rocca Barbena. Vita e storia di un borgo millenario nell'alta val Neva, Arbenga, Bacchetta Editore, 2022, p. 128.
  5. (ITLIJ) Silvio Riolfo Marengo, Silvia Malco Badano e Roberto Badano, Partire per l'America: Castelvecchiesi oltreoceano, in Castelvecchio di Rocca Barbena. Vita e storia di un borgo millenario nell'alta val Neva, Arbenga, Bacchetta Editore, 2022, pp. 131-141.
  6. (ITLIJ) Silvio Riolfo Marengo, Silvia Malco Badano e Roberto Badano, Castelvecchio di Rocca Barbena nella bufera delle due guerre mondiali, in Castelvecchio di Rocca Barbena. Vita e storia di un borgo millenario nell'alta val Neva, Arbenga, Bacchetta Editore, 2022, pp. 161-162.
  7. (ITLIJ) Silvio Riolfo Marengo, Silvia Malco Badano e Roberto Badano, Gli stradin, in Castelvecchio di Rocca Barbena. Vita e storia di un borgo millenario nell'alta val Neva, Arbenga, Bacchetta Editore, 2022, p. 130.
  8. (IT) Vecersio ha la sua storia parrocchiale dal 1648: Con tre confraternite e l'opera santissima, in sce trucioli.it. URL consultòu o 27 novénbre 2022.
  9. (IT) Chiesa di Nostra Signora della Neve, in sce beweb.chiesacattolica.it. URL consultòu o 27 novénbre 2022.
  10. (ITLIJ) Silvio Riolfo Marengo, Silvia Malco Badano e Roberto Badano, La chiesa di Santa Maria ad Nives, in Castelvecchio di Rocca Barbena. Vita e storia di un borgo millenario nell'alta val Neva, Arbenga, Bacchetta Editore, 2022, pp. 216-217.
  11. (IT) San Giovanni Battista, in sce beweb.chiesacattolica.it. URL consultòu o 27 novénbre 2022.
  12. 12,0 12,1 (ITLIJ) Silvio Riolfo Marengo, Silvia Malco Badano e Roberto Badano, Oratorio di San Giovanni decollato, in Castelvecchio di Rocca Barbena. Vita e storia di un borgo millenario nell'alta val Neva, Arbenga, Bacchetta Editore, 2022, pp. 218.
  13. (IT) Sant'Antonio da Padova, in sce beweb.chiesacattolica.it. URL consultòu o 27 novénbre 2022.
  14. (ITLIJ) Silvio Riolfo Marengo, Silvia Malco Badano e Roberto Badano, Oratorio campestre di Sant'Antonio da Padova, in Castelvecchio di Rocca Barbena. Vita e storia di un borgo millenario nell'alta val Neva, Arbenga, Bacchetta Editore, 2022, pp. 219.
  15. 15,0 15,1 (ITLIJ) Silvio Riolfo Marengo, Silvia Malco Badano e Roberto Badano, 1981: La festa dell'albicocca d'oro a Vecersio, in Castelvecchio di Rocca Barbena. Vita e storia di un borgo millenario nell'alta val Neva, Arbenga, Bacchetta Editore, 2022, p. 380.
  16. (ITLIJ) Fiorenzo Toso, Il dialetto di Castelvecchio, in Castelvecchio di Rocca Barbena. Vita e storia di un borgo millenario nell'alta Val Neva, Arbenga, Bacchetta, pp. 153-159.
  17. 17,0 17,1 (ITLIJ) Silvio Riolfo Marengo, Silvia Malco Badano e Roberto Badano, Castelvecchio le radici: Giugno, in Castelvecchio di Rocca Barbena. Vita e storia di un borgo millenario nell'alta val Neva, Arbenga, Bacchetta Editore, 2022, pp. 252-253.
  18. (ITLIJ) Silvio Riolfo Marengo, Silvia Malco Badano e Roberto Badano, Castelvecchio: Cenni sul patrimonio superstite. Oratorio di San Bernardo, in Castelvecchio di Rocca Barbena. Vita e storia di un borgo millenario nell'alta val Neva, Arbenga, Bacchetta Editore, 2022, p. 226.

Atri prugetti[modìfica | modìfica wikitèsto]